Dezvoltarea Sinelui Compasional: fundamentul relațiilor sănătoase

Relațiile intime și sociale sunt adesea spațiul în care se reactivează experiențe relaționale timpurii. Reacțiile intense, conflictele repetitive, frica de abandon sau de singurătate, nevoia de control ori retragerea emoțională sunt expresii ale unor părți ale identității care s-au format ca răspuns la lipsa siguranței relaționale. Din perspectiva IoPT, aceste dificultăți reprezintă dinamici interne între părți traumatizate și părți de supraviețuire. Atunci când Eu-l compasional, ca instanță intrapsihică de prezență, orientare în realitate și contact cu sine nu este suficient accesibil, relațiile devin spații de reactivare a trecutului, iar celălalt este investit inconștient cu roluri care nu îi aparțin. Compasiunea poate fi înțeleasă ca o capacitate umană fundamentală de a percepe suferința, atât proprie, cât și a celuilalt, și de a răspunde la aceasta cu prezență, claritate și responsabilitate. O poziționare compasională în relația cu sine și cu celălalt, presupune sensibilitate față de durere, toleranță la experiența emoțională și disponibilitatea de a rămâne în contact cu suferința, cu intenția de a o înțelege și ameliora. În acest workshop, vom explora fenomenologic modul în care Eu-l se poate orienta către partea sănătoasă, permițând accesul la compasiune ca resursă internă. Din această ancorare, relațiile pot fi trăite cu mai multă prezență, responsabilitate și coerență identitară.
Acest workshop va fi susținut de psih. Marius Vlăduț.