Despre eveniment
Timp de 4 zile și jumătate, participanții vor avea ocazia să își exploreze cele mai profunde preocupări despre sine într-un spațiu de lucru securizant, alături de psihoterapeuți cu experiență.
4.5 zile intensive
Program complex de workshop-uri și prelegeri teoretice
Experți recunoscuți
12 psihoterapeuți specializați în IoPT
Format flexibil
Fizic în 6 orașe și participare online
CE ESTE PSIHOTERAPIA TRAUMEI ORIENTATĂ PE IDENTITATE?
Psihoterapia Traumei Orientată pe Identitate (IoPT) este o abordare terapeutică dezvoltată de Prof. Franz Ruppert, care pune în centru explorarea identității și a modului în care trauma psihologică fragmentează psihicul uman.
Prin lucrul cu intenția clar formulată, participanții pot accesa și explora dinamici interioare profunde, în vederea integrării părților traumatizate și reconectării cu părțile sănătoase ale identității.
Maratonul oferă un cadru conținător și securizant pentru acest proces de explorare și vindecare, cu sprijinul unor facilitatori cu experiență semnificativă în lucrul cu trauma.
Coordonator eveniment
Dr. Maria-Magdalena Macarenco
Psiholog clinician, psihoterapeut, consultant EMDR, supervizor și formator
- Doctor în psihologie
- Peste 20 ani experiență
Maria-Magdalena Macarenco este psiholog clinician, psihoterapeut, consultant EMDR, supervizor și formator, doctor în psihologie, cu o experiență de peste 20 ani în domeniul clinic. Este specializată în traumă și terapia traumei psihologice iar din 2013 susține cursuri de formare continuă în domeniul psihotraumatologiei și workshop-uri cu Metoda Intenției.
Întâlnirea cu prof. Franz Ruppert în 2012 a fost decisivă pentru schimbarea viziunii sale asupra psihicului uman și pentru înțelegerea traumei psihologice. A urmat trainingul de formare în Eye Movement Desensitization and Reprocessing (EMDR) cu prof. Richard Mitchell (UK, 2012-2013), formarea în Psihotraumatologie Multigenerațională (2013-2015) și în Psihoterapie Orientată pe Identitate (2015-2017) cu prof. Franz Ruppert în cadrul Institutului pentru Terapia Traumei din Oslo, Norvegia.
Este primul cercetător care a publicat un studiu controlat randomizat despre eficiența IoPT asupra tiroiditei autoimune: „The Influence of Identity-Oriented Psychotrauma Therapy on Hashimoto Disease Activity: a Randomised Controlled Trial” (European Journal of Psychotraumatology, 2025).
Contribuția la eveniment:
* Workshop online pre-Maraton (22.04.)
* Workshop online gratuit – deschiderea evenimentului (22.04)
* Retreat de lucru intensiv la Predeal (22-25.04)
* Workshop online „Întoarcerea la Eu: Cum ne pierdem pe noi în relații și cum ne putem regăsi” (26.04)
* Prelegeri teoretice: „Psihoterapia Traumei Orientată pe Identitate – Metoda Intenției” și „Din spațiul de lucru către viața de zi cu zi”